e-DRPCIV

1145. Braţul stâng, întins orizontal, al poliţistului semnifică oprire pentru:

A. vehiculele care vin din faţă;
B. vehiculele care vin din spate;
C. vehiculele care vin din faţă şi din spate.

drpciv cat.: A, A1, A2, AM | Grad dificultate: 12%
Brațul stâng al polițistului rutier întins orizontal semnifică oprire pentru toți participanții la trafic a căror direcție inițală de deplasare se intersectează cu brațul acestuia, mai exact cei care vin din fața polițistului. De exemplu, dacă polițistul rutier este postat în centrul unei intersecții și are brațul stâng întins orizontal, au obligația să oprească vehiculele care vin din fața polițistului, indiferent de direcția pe care aceștia doresc să o urmeze.
Regulamentul Rutier
Articolul 88
(1) Semnalele poliţistului care dirijează circulaţia au următoarele semnificaţii:
    a) braţul ridicat vertical semnifică "atenţie, oprire" pentru toţi participanţii la trafic care se apropie, cu excepţia conducătorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în condiţii de siguranţă. Dacă semnalul este dat într-o intersecţie, aceasta nu impune oprirea conducătorilor de vehicule care se află deja angajaţi în traversare;
    b) braţul sau braţele întinse orizontal semnifică "oprire" pentru toţi participanţii la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcţia sau direcţiile intersectate de braţul sau braţele întinse. După ce a dat acest semnal, poliţistul poate cobori braţul sau braţele, poziţia să însemnând, de asemenea, "oprire" pentru participanţii la trafic care vin din faţă ori din spate;
    c) balansarea, pe timp de noapte, în plan vertical, a unui dispozitiv cu lumină roşie ori a bastonului fluorescent-reflectorizant semnifică "oprire" pentru participanţii la trafic spre care este îndreptat;
    d) balansarea pe verticală a braţului, având palma orientată către sol, semnifică reducerea vitezei;
    e) rotirea vioaie a braţului semnifică mărirea vitezei de deplasare a vehiculelor sau grăbirea traversării drumului de către pietoni.
(2) Poliţistul care dirijează circulaţia poate efectua semnal cu braţul ca vehiculul să avanseze, să depăşească, să treacă prin faţă ori prin spatele sau, să îl ocolească prin partea să stânga sau dreapta, iar pietonii să traverseze drumul ori să se oprească.
(3) La efectuarea comenzilor prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţistul poate folosi şi fluierul.

Intrebarea 1144  Intrebarea 1146