e-DRPCIV

847. Oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă:

A. pe drumurile cu sens unic;
B. în zonele rezidenţiale semnalizate ca atare;
C. la mai puţin de 25 m înainte şi după staţiile mijloacelor de transport public de persoane.

drpciv cat.: B, B1, Tr | Grad dificultate: 35%
Regulament - Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mica de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulaţia din sens invers" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers";
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.

Regulament - Articolul 141
(1) Conducătorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice, care se îndepărtează de acestea, sunt obligaţi să acţioneze frână de ajutor, să oprească funcţionarea motorului şi să cupleze într-o treapta de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată.
(2) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în panta sau în rampa, pe lângă obligaţiile prevăzute la alin. (1) conducătorul trebuie să bracheze rotile directoare.
(3) În cazul imobilizării involuntare a autovehiculului în pasaje subterane sau în tuneluri, conducătorul acestuia este obligat să oprească funcţionarea motorului.
(4) În localităţi, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor este permisă şi pe partea stânga, dacă rămâne liberă cel puţin o bandă de circulaţie.
(5) În afara localităţilor oprirea sau staţionarea voluntară a vehiculelor se face în afara părţii carosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
(8) Se consideră staţionare pe partea carosabilă situaţia în care oricare dintre roţile vehiculului sau remorcii se regăseşte pe partea carosabilă.

Intrebarea 846  Intrebarea 848