e-DRPCIV



Categoria B, B1, Tr - 1178 intrebari

930. În care dintre următoarele cazuri, pe lângă amenda contravenţională, se reţine şi permisul de conducere?

A. neoprirea la semnalul persoanelor autorizate din zona de lucrări la drumul public;
B. nerespectarea semnalelor poliţiştilor la trecerea coloanelor oficiale;
C. neoprirea la semnalul agentului de cale ferată.

drpciv cat.: B, B1, Tr | Grad dificultate: 37%
Pentru varianta  A 

OUG - Articolul 100
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:
1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;
2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc autovehicule prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);
3. ...

Pentru varianta  B 

OUG - Articolul 101
(1) ...
(2) ...
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b) nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public;
c) nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloana;
d) circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

Pentru varianta  C 

OUG - Articolul 102
(1) ...
(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).
(3) ...

OUG - Articolul 108
(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:
1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia;
2. nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată care dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată;
3. depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;
4. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;
5. circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separa sensurile de circulaţie pe autostrada;
6. staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate;
7. executarea pe autostrada a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulaţia sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile;
8. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dubla, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;
9. schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulaţie;
10. pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei.
 

Intrebarea 929  Intrebarea 931